Dializa peritoneală (DP) reprezintă o metodă eficientă de epurare extrarenală pentru pacienţii cu insuficienţă renală cronică în stadiul final. Schimburile care asigură epurarea toxinelor uremice se efectuează între sânge şi soluţia de dializă din cavitatea peritoneală prin intermediul membranei peritoneale. Durata şi calitatea schimburilor depind de integritatea peritoneului care acţionează ca o barieră permiselectivă pentru apă şi solviţi, între cele două compartimente. Alterările membranei peritoneale influenţează negativ calitatea dializei şi limitează durata de funcţionare a metodei, deoarece determină scleroza peritoneului, cu „insuficienţa de membrană" în diferite grade; manifestările cele mai frecvente ale acesteia sunt: creşterea transportului transmembranar de solviţi, scăderea ultrafiltrării, schimbări degenerative cu acumularea de matrice extracelulară submezotelială, miofibroblaste şi angiogeneză în detrimentul celulelor mezoteliale. Clasic, factorii care determină sclerozarea peritoneului sunt: uremia, soluţiile de dializă peritoneală (cu atât mai agresive cu cât conţin glucoză în concentraţie mai mare), infecţiile peritoneale. Corelaţiile clinice pe care le-am efectuat studiind evoluţia pacienţilor dializaţi în decursul experienţei de 15 ani în Centrul de Dializă „Sfântul Ioan" ne-au determinat să studiem şi implicarea altor factori în progresia fibrozei peritoneale: boala renală de bază şi comorbidităţile, ateroscleroza sistemică, declinul funcţiei renale reziduale - hipervolemia. Prin studiul prospectiv pe care l-am efectuat am demonstrat că hipervolemia poate fi considerată un factor favorizant al fibrozei peritoneale. Pentru a analiza relaţia de cauzalitate între hipervolemie şifibroza peritoneală am efectuat un studiu prospectiv pe un număr de 24 de dializaţi peritoneal nou introduşi în tratament de supleere renală. [ABSTRACT FROM AUTHOR]