Obiectiv - Am studiat caracteristicile clinice şi ecocardiografice ale pacienţilor cu stenoză aortică (SA) strânsă şi fracţie de ejecţie ventriculară stângă (FEVS) păstrată (≥50%), clasifi caţi în funcţie de gradientul şi fluxul transvalvular în patru grupe, conform noii clasificări. Metode şi rezultate - Am înrolat 165 de pacienţi consecutivi (66±11 ani, 95 bărbaţi) cu aria valvei aortice (AVA) <1 cm2 (AVA indexată <0,6 cm2/m2) şi FEVS păstrată (62±6%). Pacienţii au fost clasificaţi în funcţie de volumul bătaie indexat (<35 ml/m2 [flux transvalvular scăzut] versus ≥35 ml/m2 [flux normal]) şi gradientul transvalvular mediu (<40 mmHg [gradient scăzut] versus ≥40 mmHg [gradient crescut]) în patru grupuri. Toţi pacienţii au fost evaluaţi complet clinic şi ecocardiografic. Evaluarea deformării globale longitudinale VS (global longitudinal strain, GLS) a fost disponibilă la 133 de pacienţi. Doar 4 dintre cei 163 de pacienţi (2,4%) au fost diagnosticaţi cu SA cu flux paradoxal scăzut şi gradient scăzut, în timp ce majoritatea pacienţilor cu gradient scăzut au avut un flux normal (18,2% din lotul studiat). Comparativ cu pacienţii cu SA cu flux normal şi gradient crescut (121 pacienţi, 73,3% din lotul studiat) pacienţii cu flux normal şi gradient scăzut au avut o clasă NYHA mai mică şi o valoare mai mică a peptidului natriuretic tip B, AVA indexată mai mare, masă VS indexată mai mică şi volume VS mai mici comparativ cu pacienţii cu flux transvalvular normal şi gradient crescut. Deşi FEVS a fost similară (p=0,6), pacienţii cu flux normal şi gradient crescut au avut un grad mai avansat de disfuncţie longitudinală şi diastolică VS: deformare longitudinală mai redusă (p<0,001), volume atriale stângi indexate mai mari (p=0,03) şi un raport E/e' mai mare (p=0,009) comparativ cu cei cu gradient transvalvular scăzut. Concluzii - În lotul studiat am găsit o prevalenţă redusă a SA cu flux scăzut paradoxal şi gradient scăzut. Conform criteriilor propuse în noua clasifi care a pacienţilor cu SA strânsă şi FEVS păstrată cei mai mulţi dintre pacienţii cu gradient scăzut au un flux transvalvular normal. Aceşti pacienţi sunt mai puţin simptomatici şi au caracteristici ecocardiografi ce care exprimă o funcţie VS mai bună comparativ cu pacienţii cu flux transvalvular normal şi gradient crescut. [ABSTRACT FROM AUTHOR]