Malformațiile arteriovenoase uterine (MAVU) sunt o patologie cu o incidență scăzută, caracterizându-se prin existența unui şunt între o ramură a arterei uterine și plexurile venoase intramiometriale. Această malformație este localizată de obicei în miometru, însă poate fi localizată și în endometru. Mecanismele de apariție ale acestei patologii sunt încă neclare. Cu toate că MAVU sunt patologii rare, ele sunt importante din punct de vedere clinic, din cauza riscului important de hemoragie masivă, care poate pune în pericol viața pacientei. Există multiple modalități de diagnostic și tratament, angiografia cu embolizare putând fi utilizată în ambele sensuri. [ABSTRACT FROM AUTHOR]