Acest studiu a urmărit să descrie conţinutul de gene de virulență şi profilurile de rezistența la antibiotice, precum şi gradul de înrudire genetică al unor izolate de Shigella provenite de la pacienți români, colectate în perioada 2016-2018, prin programul naţional de supraveghere a bolii diareice. Un total de 60 de tulpini de Shigella sonnei și 26 de Shigella flexneri au fost testate faţă de 16 substanţe antimicrobiene, analizate prin tehnica PCR pentru gene implicate în patogeneză (genele ipah, ipaBCD, ial, sen, set1A, set1B, sat and pic) şi tipizate prin electroforeză în câmp pulsator, pentru a se evalua gradul lor de înrudire genetică. Cel mai comun profil de rezistenţă la antibiotice căpătat de tulpinile autohtone de Shigella a fost faţă de compuşi sulfonamidici (58/86 tulpini), trimethoprim (46/86 tulpini), trimethoprim asociat cu sulfamethoxazol (44/86 tulpini) şi ampicilină (41/86 tulpini). Au fost detectate tulpini cu rezistenţă la beta-lactamine cu spectru extins (12/86 tulpini), toate producatoare de beta-lactamaze cu spectru extins, precum şi tulpini rezistente la acid nalidixic (3/86 tulpini), dar nu şi la ciprofloxacin. Prevalenţa markerilor de virulenţă a variat între 6% (set1A, set1B, pic) şi 100% (ipaH). Tulpinile de S. flexneri au prezentat un conţinut de gene de virulenţă mai bogat decat cele de s. sonnei. Cel mai complex genotip de virulenţă, reprezentat de asocierea genelor ipaH, ipaBCD, ial, sen, sat, set1A, set1B şi pic, a fost găsit în tulpinile de S. flexneri serotip 2. Tipizarea moleculară bazată pe electroforeza în câmp pulsator a permis detectare mai multe clustere de tulpini care prezentau profiluri de benzi cu similaritate de cel puţin 85%. Opt astfel de clustere s-au detectat printre tulpinile de s. sonnei şi patru printre cele de S. flexneri. Supravegherea continuă bazată pe laborator este esenţială pentru a genera datele care să ajute la întelegerea problemei de sănătate publică reprezentată de shigelozele din România. [ABSTRACT FROM AUTHOR]